Un bărbat a DISTRUS 16 autoturisme, într-o zonă de sectorul 6. Polițiștii îl caută pe suspect, fiind acuzat și de furt din mașini

Un bărbat a DISTRUS 16 autoturisme, într-o zonă de sectorul 6. Polițiștii îl caută pe suspect, fiind acuzat și de furt din mașini
Scandal la o florărie din Ploiești. Vânzătoarele, deranjate că un client a lăsat mașina staționată cu motorul pornit
Publicat: 13/03/2024, 21:10

Polițiștii Secției 20 Poliție au fost sesizați de mai mulți proprietari, miercuri, cu privire la faptul că, într-o zonă din Sectorul 6, 16 autoturisme au fost distruse. Mai exact, aveau geamunile laterale sau lunetele sparte.

Agenții sosiți la fața locului au stabilit că din interiorul unui autoturism a fost fusrat un parfum, în valoare de 600 de lei, iar 10 dintre celelalte autoturisme prezintă urme de răvășire, fără însă a fi sustrase bunuri din interior.

Din primele informații, principalul suspect de comiterea acestor fapte este un bărbat, iar polițiștii au demarat verificările în vederea identificării și depistării acestuia.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, tentativă la furt calificat și furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

FOTO – Caracter ilustrativ: Facebook

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Măsură nouă pentru șoferii care au probleme cu legea. A fost deja integrat și funcționează...
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
VIDEO. Iulia Vântur a atras toate privirile la Iifa Awards 2024: "Câtă eleganță emană prin...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Edgar Allan Poe, inventatorul povestirilor americane de groază. Creatorul detectivului care a inspirat mai târziu...